Găsirea celui mai bun preț – testarea de tip A/B ?

0 Shares
0
0
0

Dezvoltarea unei strategii bune de stabilire a prețurilor este unul dintre pașii cei mai complicați atunci când se lansează noi produse pe piață. Ce prețuri vor oferi cel mai bun randament? Cum vei ști dacă te încadrezi pe piață?

Ce fel de utilizatori vei atrage? Prin utilizarea testării de tip A / B, este posibil să rezolvi aceste situații și să stabilești o politică de prețuri care să garanteze succesul noilor tale produse și servicii. Chiar dacă acest tip de test este mai frecvent utilizat pentru a verifica dacă designul site-ului web este eficient sau generează o rată de conversie mare, tot mai multe magazine online îl folosesc pentru a-și stabili prețurile.

Testarea A / B implică oferirea a două opțiuni de preț utilizatorului pentru a verifica care dintre cele două este mai eficientă. Aceste două opțiuni vor fi afișate aleatoriu utilizatorilor pentru a testa eficacitatea fiecărei variante. Comportamentul lor și efectele sale asupra indicatorilor de performanță vor determina dacă mergi mai departe cu opțiunea A sau opțiunea B.

Când configurezi acest test, nu poți presupune că va câștiga cea mai ieftină opțiune. Cu această metodă, poți verifica dacă prețul mai mic va genera mai mult trafic și vânzări sau, dimpotrivă, dacă un preț mai mare reduce rata de conversie, dar are ca rezultat creșterea veniturilor pentru fiecare vânzare, oferind o rentabilitate crescută opțiunii mai scumpe. Acest lucru te ajută să găsești prețul optim care va genera cele mai mari profituri și să obții informații valoroase despre cererea produsului.

Instrucțiuni pentru efectuarea în siguranță a testelor A / B

În ciuda beneficiilor pe care le oferă atunci când se iau decizii importante, testarea A / B poate fi contraproductivă dacă nu este efectuată corect. Prin urmare, trebuie să reții că:

Dacă te folosești prea des de acest test poți induce confuzie în rândul clienților, mai ales dacă aceștia tind să viziteze site-ul web destul de frecvent. Pentru a evita acest lucru, puteți limita testele, la o anumită perioadă de timp și la anumite zone geografice.

Prețurile ar trebui să fie întotdeauna în concordanță cu piața, astfel încât testul să fie cât mai fiabil posibil.

În funcție de cât de mare este afacerea pe care o deții s-ar putea să aștepți mult prea mult după rezultate sau ar putea necesita prea mult trafic pentru a atinge semnificația statistică. Cu un trafic prea mic, diferența de performanță dintre cele două prețuri ar putea fi minimă.

Știind aceste lucruri, este foarte important să analizezi cu atenție avantajele și dezavantajele înainte de a da startul unui test de tip A / B.

De asemenea, poți lua în calcul și alte variante de a stabili prețuri optime care să îți asigure un profit generos. Instrumentele de monitorizare a prețurilor sunt o variantă de a dezvolta o strategie de preț bună, fără a mai implica utilizatorii.

PriceVent este un asemenea instrument care face mai mult decât să monitorizeze prețurile concurenților. Îți oferă date despre  produsele celorlalți comercianți, despre stocuri, promoții, taxe și multe alte informații actualizate la zi cu care vei putea să dezvolți o strategie de preț de necombătut. Intră pe pricevent.com și lasă-te uimit de utilitatea lui și ușurința cu care îl poți folosi!

0 Shares
You May Also Like