Dacă intenționezi să zbori cu parapanta pentru prima dată, atunci ai toate motivele să te simți îngrijorat, puțin speriat și să nu ştii la ce să te aștepți. La urma urmei, vei ajunge sus în aer, zburând cu viteze mari! Cine nu ar fi îngrijorat?
Permite-ne să te liniştim puţin: dacă eşti cu un instructor calificat, atunci șansele de a te răni sunt foarte mici.
Mai departe, vrem îţi împărtășim experiențele pe care le-au trăit 5 oameni care au zburat pentru prima dată cu parapanta. Toți cei intervievați au avut o experiență de zbor cu parapanta în Europa.
1. Calm și liniște cum nu am mai experimentat până acum
„Părea să dureze o veșnicie să decolăm, deoarece a trebuit să așteptăm ca vântul să ridice aripa. Să stau pe marginea unei stânci nu mi-a fost uşor la început, așa că această așteptare a înrăutățit lucrurile! Instructorul mi-a strigat apoi să încep să alerg și am sărit de pe marginea stâncii… Am crezut că o să ne prăbușim, dar apoi, un sentiment ciudat de plutire a pus stăpânire pe mine și ne-am înălțat! Priveliștea a fost uimitoare și m-am simțit atât de calm, deoarece liniștea aceea profundă este ceva ce nu am mai experimentat niciodată.”
2. Adrenalină pură, cu privelişti uluitoare
„Dacă te întrebi la ce să te aștepți când mergi cu parapanta, nu pot să descriu experienţa decât ca adrenalină pură. Ai parte de privelişti și amintiri nebunești, care ar trebui să dureze toată viața. Este foarte greu să exprim în cuvinte această experienţă, unii oameni o compară cu un rollercoaster! Aș spune că dacă nu îți plac înălțimile sau suferi de rău de mișcare, probabil că nu este o idee bună pentru tine.”
3. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea
„Parapanta este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată! Este incitant și te simți la fel de liber ca o pasăre. Nu mă înțelegeţi greșit, la început eram încordat, stresat și mă simțeam foarte speriat, dar odată ce ne-am înălțat în aer și am început să plutim, a fost ușor să uit de toate astea. M-am simțit puțin rău după ce am aterizat, dar tot am vrut să merg din nou.”
4. Liniştea m-a uluit
„Ceea ce m-a uimit a fost cât de tăcut devine totul. Tot ce poți auzi este instructorul și sunetul vântului care trece pe lângă tine. Eram puțin speriat, așa că instructorul a luat-o ușor și nu a făcut prea multe răsuciri. Eram îngrijorat de aterizare, mă gândeam că va fi o ca prăbușire puternică, dar de fapt a fost foarte lină.”
5. Un sentiment de bucurie și extaz, nimic altceva nu contează
„Tot ce am simțit când am zburat cu parapanta a fost un sentiment de bucurie pură și extaz. Este o nebunie să te uiți în jos și să simți că plutești deasupra tuturor celor care își desfășoară treburile de zi cu zi și care nu au idee că ești deasupra, ca o pasăre care plutește. Parapanta m-a făcut să mă simt atât de mic și nesemnificativ. Chiar și problemele mele au dispărut brusc, ca și cum nimic altceva nu contează.”
Dacă ţi-ai propus să experimentezi primul tău zbor cu parapanta, un loc numai bun să începi este la Braşov, unde găseşti instructori experimentaţi şi peisaje superbe pe care să le admiri de la înălţime. În plus, Braşovul îţi oferă o mulţime de posibilităţi de distracţie, aşa că îţi poţi planifica un weekend întreg de activitati in Brasov.